Bădiță cu poarta-naltă
Și cu casa măturată,
Degeaba arzi focu-n vatră
Că-n prag nimeni nu te-așteaptă,
Că întruna ai băut
De lucru nu te-ai ținut
Și bănuții din chimir
I-ai pus la mândruțe-n sân.
Badea-al meu cu patul gol,
Un’ ți-i mândra de sub țol,
Ai sfădit-o, ori s-o dus,
Ori n-ai iubit-o de-ajuns?
C-ai rămas singur în pat,
Singurel și supărat,
Nu ai cizme în picioare
Și-ți faci singur de mâncare.
Bade, tânăr când erai
Câte șapte mândre-aveai,
Dar amu’, sărac de tine,
Și de una-ți pare bine,
Cine-i om și are minte
Poate ține multe mândre,
Că știe să le iubească,
Banii cum să-și cheltuiască,
Că îi om dintr-o bucată,
Pe el mândrele îl cată,
Nu se laudă la lume
Chiar de zece mândre ține.
Sensul versurilor
Piesa descrie un bărbat care și-a irosit tinerețea și averea pe băutură și femei, ajungând singur și părăsit. Acum regretă alegerile făcute și se confruntă cu singurătatea și lipsurile.
