– Frunză verde, arțăraș,
Hai la joc, măi Grigoraș,
Pe călcâi că n-ai opinci,
Nici drăguță n-ai pe-aici,
Frunză verde ruptă-n două,
Nu ți-oi fi drăguță nouă.
– Mândră, nu mă bănui
Că opinci eu mi-oi găsi
C-are tata-n pod la șură
O pereche pe măsură,
Nu le dă, dar le-oi fura
Și-oi juca cu dumneata.
Frunză verde siminoc,
De te-am prins, mândră, la joc
Din mâna mea nu te-oi da
Să vie și potera.
– Bade, ești înalt ca bradul
De-aici te vede tot satul,
De nu știi a mă purta
Cât zici două te-oi lăsa
Și cu altul oi juca.
Sensul versurilor
Este un cântec de joc și dragoste, tipic satului românesc. Dialogul dintre fată și băiat exprimă o atracție reciprocă, dar și șicanări specifice.