Când pe lume am venit
Numai Dumnezeu m-o vrut,
N-am fost voia la părinți
Că erau prea necăjiți,
Cinci copii creșteau cu greu,
Nu le trebuiam și eu.
Ai plâns, mamă, și-ai oftat,
Suspinând m-ai legănat,
Suspinai încetișor
Că ai vrut să fiu fecior,
Un fecior răzbate-n viață,
Fata-i cu lacrimi pe față.
Când m-am dus să cânt prin lume
Ai plâns, mamă, după mine,
Ai plâns, mamă, și-ai oftat
Crezând că m-am înstrăinat,
Că nu-i jele mai grea, nu-i,
Să mă știi a nimănui.
De dor, mamă, în sat vin,
Vin la tine să mă-nchin,
La mormânt să-ți pun o floare,
Să-ți aprind o lumânare,
Că mi-ai dat viață și zile
Și-ai fost ce-i mai scump pe lume,
Dar te-ai dus la Dumnezeu
Și-amu-ți cânt cântecul meu,
Dar te-ai dus la Dumnezeu
Să m-asculți cum îți cânt eu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al interpretului pentru mama sa, rememorând greutățile copilăriei și sacrificiile mamei. Acum, după pierderea ei, interpretul își exprimă dragostea și recunoștința prin cântec, aducând un omagiu memoriei ei.