Câte stele sunt pe cer
Toate pân’ la ziuă pier,
Numai una mai micuță
Păzește pe-al meu bădiță
Nu cumva să rătăcească,
La mine să nu gândească,
Să n-aibă drumuri bătute,
Pe mine să nu mă uite.
Pentru ce iubesc pe lume
N-oi cere voie la nime’,
Nici la frați, nici la părinți,
Nici la oameni cunoscuți,
Pentru ochi și pentru gură
Mi-oi lua omul pe măsură,
Pentru gura care-i dulce
Cu badea-n lume m-oi duce.
Mă rog, Doamne, dă-mi putere
Ca să trăiesc cu plăcere,
N-aș vrea să mă-mbogățesc,
Doar ce mi-i drag să iubesc,
Să-i fiu dragă, să mă placă,
Dintr-o cană să bem apă,
Dintr-un blid să ne hrănim
Și pe-o pernă să dormim
Și c-un țol să ne-nvelim.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă și sinceră, dorința unei vieți simple și fericite alături de persoana iubită. Vorbitorul nu caută bogății, ci doar dragoste reciprocă și o viață trăită în armonie cu persoana aleasă.