Mahsat – Șase Și Ceva În Plus

Cum e viața mea?
La fel ca viața ta,
Doar că eu nu las să se vadă
Totul pe fața mea,
Suprafața, în care mă zbat,
Nu e cum o vezi tu,
Nu-i cum crezi tu
Nu-i cum ai vrea tu,
Pierzi tu,
Dacă ai ce, io n-am nimic,
Am mândrie și-un plămân care mă ține,
Nu mi s-au dat ca să mă bage-n mormânt,
Mi s-au dat ca să cânt.
Când am plecat
Doar atât am luat cu mine pe pământ,
Și sunt aici încă,
Nu țin pe nime după mine,
Ca să plângă în cazu-n care dau pe lângă cineva,
Abia așteaptă morții mă-sii,
Cineva vrea să-l fac,
Înc-o dată morții mă-sii
(cine-i ăla f***-i morții mă-sii?!),
Ce-am învățat în viață știu pederost,
Dacă am mândrie
Nu înseamnă că sunt și prost,
Vă cunosc, pe toți care spuneți că-s gata,
Dacă în spate am o întreagă viață,
În față am alta.

ref::x2
Nu ne-a învățat nimeni cum să dăm din pozitiv,
O facem instinctiv la modu negativ,
Nu ne-a învățat nimeni cum să ținem capu sus,
Avem c***e 6 și ceva în plus.

Poate că sus cineva mă vede
Știu că jos nime nu riscă să mă-ntrebe
Relativ la stilul meu mereu privind suspect,
Pentru câțiva sunt pierdut,
Pentru toți, fantoma din trecut,
Infect sunt văzut nu-mi fac probleme
Stau relaxat, ????? ,
Cât timp am sânge-n vene ies în față
Și-un pic în afara
Discret dar concret
Sunt programat s-o dau în bară
Prima oară-i greu apoi e vorba de mentalitate,
Prefer să plec prin spate decât pe spate,
Poți mama,
Bine mulțumit că m-ai făcut așa,
De la frații mei toți,
Bagabonți, toți.
Nu suport să văd cum se transformă-n tarfe
Vreau tot sau nimic
Nu mă vreau rămas blocat
Între, băieții mei și muzica, tot ce am
Momentan,
Maximilian. (Maximilian).

ref::x2
Nu ne-a învățat nimeni cum să dăm din pozitiv,
O facem instinctiv la modu negativ,
Nu ne-a învățat nimeni cum să ținem capu sus,
Avem c***e, 6 și ceva în plus.

Membrii 1000, toți pe tine,
Mâini, 2000, sunt acuma toate pe tine
Degete 10000,
Cine dracu te pune pe bune să???
Ca hip-hopu’ înseamnă stradă
Te-am f***t
Prima dată de-atunci??
A doua oară ai înțeles,
Sper că nu contează care unde pune botu,
Totu se face pe față,
Am avansat treptat defapt
Am exersat să avansăm
Am învățat să exersăm
Sunt prins într-un tunel ce-nseamnă viața
Când dau pe lângă îmi revin
Că sunt cu dreapta față-n față
Aștept o ușă care să mă ducă undeva
Dacă-s toți pe tine atunci ai belit p**a
Zi ce să te faci când cobori de după gaj 200-100 și vedem noi după
Am 1000 de cai defapt,
Am 1000 de gloanțe
(am 1000 de c***e defapt)
N-am să uit nici de frații cu care
De-atâtea ori am trecut peste lege.

ref::x2
Nu ne-a învățat nimeni cum să dăm din pozitiv,
O facem instinctiv la modu negativ,
Nu ne-a învățat nimeni cum să ținem capu sus,
Avem c***e 6 și ceva în plus.
::::rblboy_1989@yahoo. com::::

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre greutățile vieții și despre cum artistul a învățat să le facă față. El subliniază importanța mândriei și a perseverenței, dar și dificultatea de a menține o perspectivă pozitivă într-o lume negativă.

Lasă un comentariu