Nu am mulți bani gheață
Dar destui ca să-ți cumpăr o înghețată
Să ieșim la plimbare
Și să-mi șoptești în valuri de mare.
Am luat zile din Vama
Și am pus câteva după ușă la rece
Pentru vreme-nnorată
Să avem când pelicula vieții se trece.
Avem rachete ca la știri
Alimentate cu amintiri
Cu ele ajungem până la cer
Când ne cuprindem la parter.
Am furat stelele din toate zilele de vară
Acum Calea Lactee pare doar un drum de țară
Prefer să fiu un nesimțit
Ce fură nopți ca să îl faci tu fericit.
Din mii de istorii
Ale noastre-s legate cu o ață
Noi ne știm conținutul
Când alții ne judecă după prefață.
În buzunarul din piept
Ascundem fața de omenire
Documentul secret
Suntem milionari în CryptoIubire.
Avem rachete ca la știri
Alimentate cu amintiri
Cu ele ajungem până la cer
Când ne cuprindem la parter.
Am furat stelele din toate zilele de vară
Acum Calea Lactee pare doar un drum de țară
Prefer să fiu un nesimțit
Ce fură nopți ca să îl faci tu fericit.
Să-ți fiu colacul de salvare
Când lumea ta e în proces de demolare
Lasă visele să zboare
Promit, le vom ajunge undeva pe lângă soare
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste idealizată, plină de momente furate și amintiri prețioase. Naratorul își exprimă dorința de a oferi protecție și fericire persoanei iubite, construind un univers romantic și evazionist împreună.