Măi bădiță măieran
N-ai mai fost la noi de-un an,
Că din sat când ai plecat
Vorbă bună n-ai lăsat,
Ori te-ai dus cu oile,
Ori prin văi cu mândrele?
Ce tot stau să mă gândesc
Inima să-mi amărăsc?!
Că nu-i satul codru des
Alți feciori să nu mai vezi,
Că-s satele cu feciori
Și eu floare între flori.
O plecat badea, nu-i bai,
Da-i duc grijă de-al lui trai
Dacă-i mândru și-i cu rost
I-ar sta bine-n satul nost’,
Dar bădița-i cam ciudos
Nu se-ntoarnă unde-o fost,
Nu fii, bade-așa măreț,
Eu în sat îs mai de preț.
Sensul versurilor
O fată își exprimă dorul și îngrijorarea față de bădița plecat, oscilând între speranța că se va întoarce și afirmarea propriei valori. Ea reflectă asupra absenței lui și a impactului acesteia asupra stării sale emoționale.