Maria Butaciu – Supărată-S, Doamne, De Alaltăseară

Supărată-s, Doamne,
De alaltăseară
Că bădița meu
M-o părăsit iară.
Refren:
Trece timpul, trece,
Trece tot mereu,
Nu-mi trece durerea
Din sufletul meu,
Trece timpul, trece,
Trece tot așa,
Nu-mi trece durerea
Din inima mea.

Te blestem, bădiță,
Până ai să mori
N-ai plecat o dată,
Ci de zece ori.
Refren:
Trece timpul, trece,
Trece tot mereu,
Nu-mi trece durerea
Din sufletul meu,
Trece timpul, trece,
Trece tot așa,
Nu-mi trece durerea
Din inima mea.

Rana ce-ai lăsat-o
Se va vindeca,
D-ai să plângi amarnic
Când ne vom vedea.

Refren:
Trece timpul, trece,
Trece tot mereu,
Nu-mi trece durerea
Din sufletul meu,
Trece timpul, trece,
Trece tot așa,
Nu-mi trece durerea
Din inima mea.

Să te ardă focul,
Bădișorul meu,
Așa cum îmi arde
Și sufletul meu
,
Să te ardă para,
Mândrulița mea,
Așa cum îmi arde
Și inima mea.
Refren:
Trece timpul, trece
Și-ai să-mbătrânești
Și n-ai să poți, bade,
Ca să mai iubești
Și-i vedea atuncea
Și-o să-ți pară rău
Că ți-ai bătut, bade,
Joc de dorul meu.

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și supărarea unei femei părăsite de iubitul ei. Ea îl blestemă și anticipează că el va regreta amarnic că a rănit-o.

Lasă un comentariu