Bade, pălărie nouă
Tu mi-ai rupt inima-n două
Tu mi-ai rupt-o, tu mi-o coasă
Cu fir roșu de mătasă.
Când mă uit în urma ta
Mi se rupe inima
Când te văd pe drum venind
Dorurile mă cuprind.
Badea-i om de omenie
Da’ sărutu-l nu-l prea știe
Și mă roagă ziua toată
Ca să-l mai sărut o dată
Io-l sărut de nu mai pot
Da’ el nu-nvață deloc
Sensul versurilor
Cântecul descrie o relație amoroasă într-un cadru rural, unde dorul și afecțiunea se împletesc cu un umor subtil. Fata își exprimă sentimentele pentru bade, remarcând lipsa lui de experiență în sărutat, dar și persistența lui de a învăța.