Dragostea în lume-i ceva sfânt
Fiecare o vrea pe acest pământ
Dragostea-i o floare rară
Ce-nflorește primăvara
Și te-mbată cu al ei miros
Dragostea-i o floare rară
Ce-nflorește primăvara
Când iubești și cum și ce-i frumos.
Cum din întuneric nasc lumini
Cum și florile cresc între spini
Și o dragoste curată o întâlnești în viața toată
Dacă-n ea minciuna n-are rost
Și o dragoste curată o întâlnești în viața toată
De ai răbdare și puțin noroc.
Fiecare-n lume are-n rost
Însă eu nefericită am fost
C-am iubit boboc de floare
Și-acum inima mă doare
Că-n dragoste n-am avut noroc
Lacrimi de mărgăritare
Or să curgă și mai tare
Că-n dragoste n-am avut noroc
Și acum inima mă doare
Lacrimi de mărgăritare
Or să curgă-n lume și mai tare
C-am iubit boboc de floare
Și acum inima mă doare
Că-n dragoste n-am avut noroc
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea în dragoste și suferința cauzată de o iubire pierdută. Metafora florii rare sugerează că dragostea este prețioasă, dar și fragilă, iar experiența naratoarei este una de nefericire și durere.