Îți aduci aminte, Ioane
Când erai fecior
Toate fetele din sat
Te-așteptau cu dor
Tu veneai pe drumul mare,
Lumea te vedea
Și-și ieșea Maria-n cale
Și te săruta.
Dar și eu când eram fată
Eram ca o floare
Băieții din șapte sate
Îmi dădeau târcoale
Fluierau seara la poartă
Dar eu nu ieșeam
Ioan, te-așteptam pe tine
Ce mult te iubeam.
Acum am îmbătrânit
Ioane, amândoi
Tinerețea, floare scumpă
N-a rămas cu noi
Când îți e mai drag pe lume
Și vrei să trăiești
Ea te lasă și se duce
Și n-o mai găsești
Când mă uit la fete-n sat
Și văd că-s tinerele
Ce n-aș da pe lume, Ioane
Ca să mai fiu ca ele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă nostalgia pentru tinerețe și iubirea pierdută. Naratorul își amintește cu drag de vremurile când erau tineri și iubiți, reflectând asupra trecerii timpului și asupra dorinței de a retrăi acele momente.