Pică frunzele de toamnă,
M-a cuprins dorul de mama!
Ce n-aș da s-o am cu mine,
Aș trăi și eu mai bine.
Dar, ori s-a dus, nu mai vine,
Plânge inimioara-n mine,
C-am crescut singură-n lume;
Eu și frățiorii mei, ca și mine mititei,
Acum nu mai știu nici de ei – mai!
Am avut azi-noapte un vis – mai!
Și m-am trezit într-un plâns – mai!
Se făcea că mama mea – mai!
Plângea și mă căuta – mai!
Și prin lume întreba:
N-ați văzut pe undeva,
O fată ce-mi semăna? – mai!
C-am lăsat-o părăsită
Și știu că e necăjită
Și mi-e fata necăjită – mai!
Dacă visul mai ținea – mai!
Poate mama mă găsea – mai!
Dar, poate așa mi-a fost scris – mai!
Să n-o întâlnesc nici în vis – mai!
Să nu mă bucur de ea
Și să-mi plângă inima câte zile-oi avea – mai!
Și să strig cât oi putea
Unde ești, măicuța mea? x2
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unei persoane față de mama sa, accentuând sentimentul de singurătate și tristețe cauzat de absența acesteia. Visul și amintirile intensifică dorința de a o reîntâlni, dar acceptarea destinului aduce și mai multă suferință.