Bucovină, ce-ai pățit,
Cine-n două te-o-mpărțit?
M-or împărțit dușmanii
Să nu mai fiu pe lume.
Bucovină, floare-aleasă,
Cheamă-ți gospodarii-acasă,
Din miazăzi și apus
Unde dușmanii i-or dus.
Prin pustiuri rătăciți
Fără cruci și nebociți,
Primește-i la sânul tău
Din mila lui Dumnezeu.
Și mai fă și-un parastas
Pentru-acei care-or rămas,
C-am fost mulți, suntem puțini,
Dar suntem aici stăpâni.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea pierderii și divizării Bucovinei, chemând la unitate și comemorarea celor pierduți. Subliniază importanța păstrării identității și a stăpânirii pe pământul strămoșesc, în ciuda greutăților.