Floare albă, floricică,
Ce n-aș da să mai fiu mică,
Ce n-aș da să mai fiu mică!
Ce n-aș da să întorc anii,
Să fiu iar fetița mamii,
Să fiu iar fetița mamii!
Colindam pădurile
Și-adăpam mioarele,
Zburdam cu mieii pe plai,
Ma-ntreceam cu mierla-n grai!
Câte flori creșteau pe vale
Le coseam pe ii și poale,
Le coseam pe ii și poale!
Și să cânt am învățat
Când eram la mine-n sat,
Când eram la mine-n sat!
Mi-e dor codrii să-i colind,
Să mă uit pe sus din crâng!
Să văd florile câmpiei
Și valea copilăriei!
Să văd florile câmpiei
Și valea copilăriei,
Și valea copilăriei!
Să mai merg pe potecuță
Pe unde-alergam desculță
Pe unde-alergam desculță!
Dar vremea nu sta pe loc,
Anii nu se mai întorc!
Alte gânduri mă frământă,
Multe doruri mă usucă!
Alte gânduri mă frământă,
Multe doruri mă usucă
Multe doruri mă usucă!
Nu mai pot întoarce anii
Să fiu iar fetița mamii,
Să fiu iar fetița mamii!
Vremea-i vreme, vremuiește,
Și omul îmbătrânește!
Timpul nu pot să-l opresc
Și eu văd că-mbătrânesc!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund pentru copilărie și regretul că timpul trece ireversibil. Vorbitorul își amintește cu drag de momentele simple și fericite din trecut, dar acceptă realitatea că nu se mai pot întoarce.
