Frunzuliță, bob negară,
Lume dragă-n astă seară
Mă privești și-mi asculți glasul,
Dar s-a dus vremea ca ceasul,
Ceasul merge și-napoi,
Viața nu e cum vrem noi,
Ceasul șade și pornește,
Timpul trece, nu se-oprește.
Lume, dragă mi-a fost viața
Ca zorile dimineața,
Dar mai dragi copiii-mi sunt
Că ei rămân pe pământ,
Că pe lume-am fost o floare,
O floare cu sămâncioare,
Mai departe să răsară
Și glasul meu să nu piară.
Chiar de mi-e inima grea
Și să cânt n-oi mai putea
Vă las cântecele mele
Și trei ciocârlii cu ele,
Vă las, lume, două stele
Și-un luceafăr lângă ele,
Că zilele mi s-au dus,
Sunt ca luna la apus.
Hai la mama, fetelor,
Și tu dragul meu fecior,
Să cântăm toți împreună
De joc și de voie bună,
E o seară minunată
Pentru noi și lumea toată,
Este seara serilor
Să dăm drumul sârbelor
Mai domoale, mai bătute
Lumea-n veci să nu le uite.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă pentru viață și familie, reflectând asupra trecerii timpului și importanței moștenirii lăsate generațiilor viitoare. Artista își ia rămas bun, lăsând în urmă cântecele sale și amintirea unei seri minunate.