Mă dusei la fântâniță
S-aduc apă în vedriță
Și când veneam pe uliță
Parcă-l zării pe Gheorghiță,
Nu știu murgu-și adăpa
Ori pe mine m-adăsta.
El vedrița mi-o umplu
Și guriță îmi ceru,
Mă făcui că n-auzii,
Îmi luai vadra și fugii,
Mă dusei acasă fuguța,
Dar îmi pierdui băsmăluța.
El basmaua mi-a găsit
Și la poartă a venit,
A venit pe-nserat
Să-l plătesc c-un sărutat,
Fluieră, câinii mi-l latră,
Eu nu pot ieși la poartă.
Măicuța nu e culcată
Știu, neicuță, că mă ceartă,
Nu mă lasă să-ți vorbesc,
Zice să m-aștepți să cresc,
Și uite-așa m-am necăjit
Toată noaptea n-am dormit
Doar la tine m-am gândit
Că mi-ai plecat necăjit,
Necăjit și supărat
C-ai plecat nesărutat.
Sensul versurilor
O fată își amintește de o întâlnire romantică la fântână cu un băiat pe nume Gheorghiță. Ea tânjește după el, dar mama ei o ceartă și nu o lasă să-i vorbească, spunându-i să aștepte să crească.