Gheorghiță, ochii tăi dragi
Îi iubesc și mult îmi placi,
Ochii tăi de piatră scumpă
Strălucesc ca roua-n luncă
Și gurița ta izvor
Nu de apă, ci de dor.
Cine se-adapă din ea
Îl cuprinde dragostea
Că și eu m-am adăpat
Într-un ceas de neuitat,
De-atunci doru-n mine crește
Inimioara mi-o topește.
De-atunci doru-n mine crește
Inimioara mi-o topește,
Se topește ca și ceara,
Ca zăpada primăvara,
Mi-o topește tot întruna
Ca pe flori când cade bruma.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă și admirație față de persoana iubită, Gheorghiță. Ochii ei sunt comparați cu pietre prețioase, iar sărutul ei este văzut ca o sursă de dor și dragoste eternă, care mistuie inima cântărețului.