Până când, neicuță, când,
Neică, neiculiță,
Să adorm cu tine-n gând,
Măi, neicuț-al meu?
Te visez noapte de noapte,
Visul în zori ne desparte,
Mult aș da să țin o noapte
Să te știu cu mine-aproape,
Lacrimile-mi curg mereu
După tine, neic-al meu,
Perinile le-am udat,
Ochii de plâns s-au secat.
Neică, ce nu mi-a fost dat,
Neică, neiculiță,
Să fim amândoi din sat,
Măi, neicuț-al meu!
Te-aș vedea în orice zi,
Ce e dorul n-aș mai ști,
Ți-aș vorbi și ți-aș cânta,
Mi-aș alina inima,
Dar așa te văd mai rar
Și mi-e sufletul amar,
De nu te văd două zile
Arde sufletul în mine.
Foaie verde-o viorea,
Neică, neiculiță,
De-aici până la neica,
Of, neicuț-al meu,
Nu e drum, nu e șosea,
Numai poteceaua mea,
Aș pleca și m-aș tot duce
Dor sa nu mă mai apuce,
Ar fi fost cu mult mai bine
De nu te iubeam pe tine.
Refren:
Of, of, neicuț-al meu,
Doru-i tare greu!
Of, of, ce mai necaz,
Câte-oi mai avea de tras?
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și suferința unei femei îndrăgostite de un bărbat pe care nu-l poate avea aproape. Ea își varsă lacrimile și își exprimă regretul că s-a îndrăgostit, simțind că distanța și imposibilitatea de a fi împreună îi provoacă o durere insuportabilă.
