Inima-n piept mi se zbate
Și-mi spune că nu se poate,
Și-mi spune că n-o să mor
Pentru tine, măi fecior!
Dar de ce, Doamne, să mor
Când e câmpul plin cu flori,
Când e câmpul plin cu flori
Și-n sat atât de mulți feciori?!
Fir-ai, neicuță, să fii,
M-ai învățat a iubi,
M-ai învățat să iubesc,
Și-acum mă lași să doresc!
Măi neicuță craiovean,
Mai ții minte-acum un an
Când mă țineai de mânuță
Mă rugai să-ți fiu drăguță?
Neicuță de la Craiova,
De ce mă tot porți cu vorba?
Tot îmi spui că mă iubești
Și ca mine nu găsești.
Mi te-a pârât lelea Floarea:
Când se lasă înserarea
Treci pe la ea prin grădină
Sari gardul la o vecină.
Știu că nu e așa frumoasă,
Dar te bagă seara-n casă,
Scoate vinul cu oala
Și-ți pune, neică, masa,
Iar când dai să pleci spre mine
Ea te ia cu vorbe bune,
Cu șoptele, cu momele,
De mi te-a-nvățat la rele,
Eu zic că te-a fermecat
Că prea repede-ai uitat,
Ți-am dat dragostea de fată
Ca și roua de curată.
Sensul versurilor
O tânără își exprimă dezamăgirea și durerea cauzate de trădarea iubitului ei. Ea își amintește de momentele frumoase petrecute împreună, dar realizează că acesta a uitat de promisiunile făcute și a fost fermecat de o altă femeie.