Omule, bea și-ți petrece!
Tu nu vezi că viața trece?
Se duce tinerețea
Ce-ai să mai plângi după ea,
Ce-ai să mai plângi după ea!
Omule, stai și m-ascultă
Că bătrânețea-i urâtă
Și ca mâine-o să te-ajungă.
Ia, omule, bea, mănâncă!
Tu nu vezi că viața-i scurtă?
Ce ți-e drag ia și iubește
Și de ochi răi te ferește,
Și de ochi răi te ferește,
C-așa am iubit și eu
Și sunt vorbită de rău,
Of, bătu-i-ar Dumnezeu!
Omule, cât ești în viață
Ia aminte și povață:
Cât ești tânăr să-ți petreci
C-astăzi ești, mâine nu ești
Și de ce să te căiești?!
Pe pământ ești călător
Și împovărat de dor,
Omule, om călător!
Vezi tu, omule, prea bine
Cum e viața-n astă lume?
Toate câte sunt sub soare
Trec ca apa curgătoare,
Ca pasărea călătoare,
Omul nu este ca pomul
Mi-l îmbătrânește dorul,
Mi-l îmbătrânește dorul.
El uscat de geruri grele,
Tu bătrân de dor și jele,
Tu bătrân de dor și jele,
Vai de păcatele tale,
Vai de păcatele tale!
El uscat de vânt și ploi,
Omul de griji și nevoi,
Și din lume plecăm goi!
Sensul versurilor
Piesa îndeamnă la a profita de viață și de tinerețe, conștientizând efemeritatea existenței. Vorbește despre importanța de a iubi și a se bucura de prezent, deoarece viața este scurtă și trece repede.
