Cu omul cu suflet bun
Aș pleca oricând la drum,
Pentru el cuvântu-i lege,
Doar din priviri te-nțelege,
Nu te vinde, nu te minte,
Te-nțelegi din trei cuvinte,
Nu e iute la mânie
Și nu poartă dușmănie.
Omul cu inimă rea
Are vorba ca fierea,
Poți să-i dai orice pe lume
De la el n-ai să vezi bine,
Dacă i-ai da lumea toată
N-are mamă, n-are tată,
Că omul cu suflet rău
N-are niciun Dumnezeu.
Nu știu, Doamne, ce-i cu mine
Că și azi mai cred în lume,
Nu mai știu când ies pe drum
Care-i rău și care-i bun,
Bine am făcut mereu,
Mi-am auzit numai rău,
Eu nici la dușmanul meu
N-am răbdat când i-a fost greu.
Fie lumea cum o vrea,
Eu n-o să-mi schimb inima,
Mai sunt și oameni de treabă
Să-ți pună sufletu-n palmă,
Că omul de omenie
Se cunoaște dintr-o mie,
Asta-i lumea, trece, vine,
Cine-i om, tot om rămâne.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța omeniei și a credinței în bine, chiar și într-o lume în care răul pare să predomine. Persoana își păstrează inima bună, crezând că mai există oameni de treabă și că omenia se va distinge întotdeauna.