– Ia să-mi spui, puiule drag,
Cu cine te-ai sărutat
Cât am fost eu la cântat,
Dar să-mi spui adevărat,
Puiul meu, că e păcat,
Știi bine cât te iubesc,
De focul tău mă topesc.
Spune-mi mie, neiculiță,
Le-ai rupt flori de lămâiță
Ca să le dai pe-o guriță,
Ai dat floarea de bujor
Să mângâi alt obrăjor,
Ori mușcata din fereastră
Să ții altă mândră-n brațe?.
Să nu mă minți, să-mi spui drept
Că-mi bate inima-n piept
Că nu vreau să mi te pierd,
De n-ar mai bate vântul
M-aș aprinde cu totul,
Noroc că vântul mai bate,
Mai duce din dor departe.
Că dragostea mea-i curată
N-o găsești în lumea toată,
Neicuță, la nicio fată,
Vorba mea e ca mierea
Și gurița ca fraga,
Ies săgeți din ochii mei
De-i scot din minți pe flăcăi.
– De ce mă-ntrebi mândro-așa?
Știi că ești dragostea mea
Câte zile-oi avea,
Nu te schimb și nu te mint
Cât oi trăi pe pământ,
Eu te-am luat de-acasă fată,
N-am să te las niciodată,
Nici cu gândul nu gândesc
Altă fată să iubesc,
Tu-mi ești dragostea și focul,
Bucuria și norocul.
Sensul versurilor
O femeie își interoghează iubitul despre posibile infidelități, exprimându-și gelozia și teama de a-l pierde. El o asigură de dragostea sa eternă și fidelitate.