Dacă m-aș lua după lume
Aș intra-n pământ cu zile,
De l-aș pune-n suflet toate
Azi mi-aș lua țoale de moarte
Dar o să las lumea-n pace,
Am să fac numai ce-mi place,
Gura lumii-o dau la spate,
Ce-i al meu e pus deoparte.
De m-ar ruga Dumnezeu
Să-mi aleg tot ce-aș vrea eu
N-aș alege-averi și bani,
Mai bine-o sută de ani,
Nu mi-aș alege palate,
Doar noroc și sănătate
Și o dragoste curată
Să mă țină viața toată.
Că dragostea-i leac la toate
De când te naști pân’ la moarte,
Mi-a dat Dumnezeu noroc
Să-mi placă să cânt, să joc,
Să-i dau lumii cântece
Și inimii dragoste,
Și soarta să-mi facă parte
Să-mi dea câte-un pic din toate,
Dar cât oi fi pe pământ
Am să iubesc și-am să iubesc
Și din ce mi-a dat viața
Ce-i al meu nimeni nu-l ia.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța de a trăi după propriile reguli, ignorând opiniile negative ale lumii. Accentuează valorile precum dragostea, sănătatea și credința, considerându-le mai presus de bogății materiale. Mesajul central este unul de optimism și încredere în sine.