Foaie verde, foi de nuc,
Mai am o zi și mă duc,
Eu mă duc, codrul rămâne,
Plânge frunza după mine.
Plânge frunza și iarba,
Și măicuța, sărmana,
Plânge, plânge, sărmana,
Că se mărită fata.
Străina mamii, străină
Ca garoafa din grădină,
Nici garoafa nu-i străină
C-are flori si rădăcină
Și mai face vara flori
Și-are destule surori.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea unei fete care se mărită și părăsește casa părintească. Ea se simte străină, asemenea unei garoafe transplantate, dar spre deosebire de floare, ea nu mai are rădăcini și surori în noua viață.