Ieși, neicuță, la portiță
Că mi-e dor de-a ta guriță,
Ieși mai iute, ieși din casă
C-afară vremea-i frumoasă,
De-acas-am fugit,
La tine-am venit
Că mi-e tare dor
De tine, puișor,
Hai, neicuță, vino în grădină,
Haide vino că e lună plină,
Vino, vino-n brațe să te strâng
Că de dor, neică, mă faci să plâng.
Măi puișorul meu drag,
Tu nu te-ai mai săturat
De lume să ne pitim
Amândoi când ne iubim?
De-aia, neică, vreau
Cu tine să stau
Și eu neic-aș vrea
Să facem nunta,
Hai, neicuță, hai să ne luăm,
Gura lumii, neică, s-astupăm,
Ce rost are să ne mai mințim
Dacă noi știm ce mult ne iubim?!
Ce e, puiul meu, cu tine
Tot m-amâni de azi pe mâine,
Spune-mi, neică, vrei, nu vrei,
Ori mă iei, ori nu mă iei,
Vezi, neicuță, vezi,
Vezi să nu mă pierzi,
Ori mă păcălești,
Ori nu mă iubești,
Fă, neicuță, fă pe dracu-n patru,
Dacă nu de mâine-mi găsesc altul,
Că lumea nu șade-ntr-un bărbat,
Să iubești, zău, dac-o fi păcat!.
Ca să văd că nu mă minți
Hai să mă ceri la părinți,
Mă duc să pun masă mare,
Să plec de-acas’ cum se cade,
Nu mai răbdare
Că dragostea-i mare,
Mă pierd când iubesc
Și mă fâstâcesc,
Hai, neicuță, că nu se mai poate
Să stăm unul de altul departe,
Să pășim în doi al vieții prag
Și să ne trăim viața cu drag.
Sensul versurilor
O tânără își cheamă iubitul să se căsătorească cu ea, exprimându-și dorul și nerăbdarea de a-și uni destinele. Ea îl îndeamnă să facă pasul cel mare și să ignore gura lumii, subliniind intensitatea sentimentelor lor.