Neică, dorul de la tine
Și-a făcut cuibșor în mine,
Mă frige de simt că mor,
De nu mai am noaptea somn,
Spune-mi, neicuță,
Spune-mi ce-ai de gând,
Că m-am săturat, neicuță,
Să te-aștept plângând,
Mă tot întreabă maica
De ce mi-e tristă fața,
Nu pot să-i spun mamei multe
Că n-are cum să m-ajute.
Să mă lași nu pot să cred,
Zi și noapte te aștept,
Că tu ești dragostea mea
Ce mi-ai rupt inimioara,
Mă-ntreb, neicuță,
Cu ce ți-am greșit
De-ai lăsat dragostea noastră
Și m-ai părăsit,
De când ești, neică, plecat
Nicio vorbă nu mi-ai dat,
Spune-mi unde ești, neicuță,
Să mi te găsesc
Că vreau să-ți mai spun o dată
Ce mult te iubesc.
Când plângeam și suspinam
Niciun rost nu mai aveam,
Mă rugam la Dumnezeu
Să vină neicuț-al meu,
Atunci la poartă
Neică m-a strigat,
I-am cunoscut iute glasul,
Desculț-am plecat.
– Vino, mândruțo, la mine
Că prea mi-a fost dor de tine,
Cât am fost plecat în lume
Mi-a venit greu fără tine.
Sensul versurilor
O femeie tânjește după iubitul plecat, simțind un dor profund. El se întoarce, mărturisind că și lui i-a fost dor de ea.