De te-aș blestema și-aș plânge,
Blestemul meu te-ar ajunge,
Dar la câte mi-ai făcut
Nu meriți nici chiar atât,
Și azi trăiesc zile grele
C-am crezut vorbele tale,
Eu știu, neică, și tu știi,
N-ai fost om, nici n-o să fii.
Neică, nicicând să nu uiți
C-ai venit cu rugăminți
Și cu lacrimi te rugai
Și la ai mei le spuneai
Că mă iubești și mă vrei,
Că mori dacă nu mă iei,
Te-apuca dimineața
Plângând pe la ușa mea.
M-ai luat de-acas’ ca pe-o floare
Să-mi faci numai zile-amare,
M-ai luat floare înflorită,
Dup-un an sunt ofilit,
De-o fi Dumnezeu pe lume
Să nu crezi c-o s-ajungi bine,
Să-ți dea rău cât ai făcut,
Nici mai puțin, nici mai mult.
Ce inimă ai în tine
Și curaj să vii la mine
Când știi câte mi-ai făcut,
Cum crezi c-aș putea să uit?!
Te iert, dar n-am cum să uit
Cât oi trăi pe pământ,
De mi-ai face la cer scară
Nu te-aș crede-a doua oară.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea unei femei în urma unei relații toxice. Ea își amintește promisiunile false ale partenerului și își exprimă regretul, iertându-l, dar neputând uita suferința provocată.