Maria Cirneci – Cu Mustața Mincinoasă

Măi neicuță cu mustață,
Mi-ai mâncat cinci ani din viață,
Cu mustața mincinoasă
M-ai făcut să plec de-acasă,
Vezi, măi neicuță, cum ești,
Spui mereu că mă iubești,
Și mi-o spui de ani de zile
Doar atunci când ești cu mine.
Cu mustața negrișoară
Multe fete bagi în boală,
Le iei mințile la toate,
Și la femei măritate,
Alege-ți, neică, doar una
Și nu mai speria lumea,
Încurci fete și flăcăi
Și pe niciuna n-o iei.
De lăsat te-aș lăsa mâine,
Nu pot că mi-e drag de tine,
Îmi spui să mă liniștesc
Că toți bărbații greșesc,
Cum dracu să spun ca tine
Când tu calci strâmb la trei zile,
Te-am certat, te-am cicălit,
Dar tu nu te-ai lecuit.
Fetelor nemăritate,
Fiți cu ochii-n patru toate
Cu cine vă măritați
Și credință cui jurați,
Dar să vă feriți în viață
De flăcăul cu mustață,
Când se jură că-i al tău
Atunci te minte mai rău.

Sensul versurilor

Piesa descrie dezamăgirea unei femei față de un bărbat infidel. Ea avertizează alte femei să se ferească de bărbații mincinoși, în special de cei cu mustață, care promit iubire, dar înșală.

Lasă un comentariu