Oricât ai fi de frumoasă,
Dragoste, ești păcătoasă,
Mă sucești, mă zăpăcești,
Mai rea ca otrava ești,
Mă-ndemni numai la păcate,
Mă trezești în miez de noapte,
Mă faci să râd și să plâng,
Mă pui, hoațo, să jur strâmb.
Lua-te-ar naiba să te ia,
Cum te joci cu viața mea,
Cum te joci cu anii mei
Și faci din mine ce vrei,
Pleacă din inima mea,
Nu mai pune foc pe ea,
Du-te, nu-mi mai da târcoale
Că nu mai sunt fată mare.
Cât ești de înșelătoare
Și cum râzi de fiecare,
Ai vrea să mă păcălești,
Din nou să mă ispitește,
Lasă-mi viața și bărbatul
C-ai speriat și pe dracu,
Vrei să te legi iar de mine,
Știi că nu mai cred în tine.
De ce nu lași, tu, lumea
Să trăiesc-așa cum vrea?
Vii mereu și-ți bagi coada
Unde nu-ți fierbe oala,
Dragoste, otravă rea,
De tine dac-am scăpa
Lume-ar fi mai liniștită
Și-ar trăi mai fericită.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea profundă față de dragoste, personificată ca o forță negativă și distructivă. Vorbitorul își dorește să scape de influența ei, considerând-o o otravă care aduce suferință și tulbură liniștea.