Marius Feder & Mahia Beldo feat La Familia – Demonii

Îmi stau sub piele, îmi stau în casă
Când sunt cu tine, sunt și ei
E ok, sunt doar demonii
Trecutul-i mort și n-am speranță
Că mâine voi scăpa de ei
E ok, sunt doar demonii mei.
De ceva vreme demonii mei m-ajută doar ratații
Nu-mi aud nici mama, nu-mi aud nici frații
Am în jurul meu numai tentații și aberații
Cea mai grea luptă e aia care o duci cu tine
E tot mai greu să desparți răul de bine
Că mă ține e doar familia și Dumnezeu e sus
Că fără pic de echilibru te-ai dus
Cum s-a dus și frate-miu devreme rău
Îl mai zăresc doar în poza asta de pe birou
Demonii l-au aruncat în hău,
Nu știam că doare atât de rău.

Pre-refren:
Cât de bine e, endorfine, cât te ține, și e bine rău
Cât de bine, mâine vine
N-o să fie bine și o să-ncepi din nou’.
Sunt doar demonii..

Oare sunt ei de vină, oare tu, nasol
Nu puteau să ți-o faci doar tu cu mâna lor
Și ție-ți place, conștiința tace
Și totuși în suflet nu e pic de pace
Toată lumea-i high, în toate zilele
Acum nu mai au vieți, ei își trăiesc doar filmele
Își iau pastilele, fumează kilele
Rulează sute ca să își tragă bilele.
Dar binele întârzie să apară
Sau stă mult prea puțin ca nopțile de vară
Speranțele repede îți zboară, asta te doboară
Că demonii îți șoptesc la ureche, viața-i nasoală
Cafea e prea amară când ți-e frig în plină vară
Când mergi cu ei mână de mână, uiți ce te-nconjoară
Ha, ce dramă când ei dansează în jurul tău și râd
Tu îi bagi în seamă..

Pre-refren:
Cât de bine e, endorfine, cât te ține, și e bine rău
Câte de bine, mâine vine
N-o să fie și o să-ncepi din nou
Să îți cauți scuze, scuze, scuze
Să îți cauți scuze, scuze și să faci din nou.

Refren:
Îmi stau sub piele, îmi stau în casă
Când sunt cu tine, sunt și ei
E ok, sunt doar demonii mei
Trecutul e mort și n-am speranță
Că mâine voi scăpa de ei
E ok, sunt doar demonii mei.
Sunt doar demonii..

Sensul versurilor

Piesa descrie lupta cu demonii interiori, dependența și efectele distructive ale acestora asupra vieții. Vorbește despre pierdere, durere și dificultatea de a găsi echilibru și speranță într-o lume plină de tentații și suferință.

Lasă un comentariu