Când noaptea-i cu lună,
Iubita-ți jură-n fraze parfumate.
Iubirea, nebună..
Dar minte cum mințiră toate celelalte.
Minciună, minciună..
De n-ai fi tu, iubirea n-ar avea cuvânt.
Tu ești durerea,
Ești mângâierea,
Tu farmeci totul pe Pământ.
[Refren]
Pe boltă, când apare luna,
Printre șoapte,
Când e noapte..
Atunci apare și minciuna
Cu cununa ei de vis.
Și-atunci zefiri
Și trandafiri
Țes fermecatele iubiri.
Viața fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.
Ce dulce-i minciuna..
De n-ar fi ea, n-ar fi nici fericire.
Nici noaptea, nici luna
Nu ar putea să toarne-n suflete iubire.
Minciună, minciună..
Tu faci din noapte zi și ziua-n noapte faci.
Orice durere
O faci plăcere
În haina-ți roză de-o îmbraci.
[Refren]
Minciună, minciună..
Tu dai iluzii dulci ca și mierea.
Minciună, minciună..
Tu ești otrava, ești plăcerea, ești lumina.
Minciună, minciună..
Prin tine farmecul vieții îl trăim.
Și tot prin tine
În nopți senine
Visăm, iubim și suferim.
[Refren]
Sensul versurilor
Piesa explorează natura duală a minciunii, văzută ca o sursă de iluzii dulci și de farmec în viață, dar și ca o cauză a suferinței. Sugerează că viața și iubirea nu ar exista în forma lor actuală fără minciună, chiar dacă aceasta aduce și durere.