I want to smoke every time/ m********a and get high
To see the sun fly to the sky.. yeha yeha yeha.
Bună dimineața soare,
Lângă pernă îți pun o floare
Pentru show-ul făcut azi-noapte la culcare
Și poate că mă doare
Că prietenii îmi zic „uite ba, ești prost ba,
Dacă tu n-o cauți, ea nu te caută”
Și acum îmi vin în minte pasajele urâte
Când mă gândesc la despărțiri și la inimi frânte
Și nu mai vreau că poate că au fost sute
Și din păcate toate sunt dispărute
Acum tu dormi, noapte bună, somn ușor
Poate ne vedem și mâine, hai cu noi.
Niciodată nu te voi uita, știi că sunt a ta
Aș fi tristă dacă n-ai fi tu în viața mea
Ești vinovat că m-am îndrăgostit de tine,
M-ai amețit de tot și nu e bine.
Când dormi îmi trec prin minte
Tot felul de cuvinte ce spun că simte
Mintea zice că nu minte și sufletul îmi spune
Că eu sunt singurul băiat pe care îl iubești pe-această lume
Și spune că eu sunt singurul în care ai încredere
Că niciodată n-o să fie în stare să te rănească, să te înșele,
Și dacă ți-a promis chiar o să te ducă la stele,
Dar lacrimile mele îți spun că poate nu-i așa,
Poate e cea care te poate înșela,
Și poate tot ea a făcut chiar altceva
Și te întrebi „se merită oare să mai crezi în ea?”
Relația ei ca un film de ficțiune,
Cu momente grele și cu momente bune,
Acum mă bag în pat lângă tine,
Te sărut și îți spun că totul o să fie bine.
Niciodată nu te voi uita știi că sunt a ta
Aș fi tristă dacă n-ai fi tu în viața mea
Ești vinovat că m-am îndrăgostit de tine
M-ai amețit de tot și nu e bine.
Când dormi pierd ore în șir doar să te privesc
Găsesc mii de motive să îți zic că te iubesc
Cum că ești aproape alini orice durere
Faci bine din rău doar cu o atingere
Nu o să te las, cu tine o să trăiesc
Și o să te iubesc, chiar dacă o să îmbătrânesc
Chiar dacă devin senil, nu te voi uita,
Că tu ești fata care mi-a furat inima
Împărțim fericirea și tristețea tot în doi
Și când n-o să fie să fie să fim doar noi din doi
Să fim unu și nu o fac pe nebunu’
Când îți zic că n-o să pot să nu fiu doar încă unu
Că nici unu nu a fost ca mine și tu știi bine
Că oriunde aș pleca m-aș întoarce la tine
Dar tresari și te ridici scuze te-am trezit
Bagă-te înapoi în pat ne întâlnim la răsărit.
Niciodată nu te voi uita, știi că sunt a ta,
Aș fi tristă dacă n-ai fi tu în viața mea,
Ești vinovat că m-am îndrăgostit de tine,
M-ai amețit de tot și nu e bine.
x2
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea unei relații, oscilând între momente de afecțiune și îndoieli profunde. Naratorul își exprimă dragostea și teama de a fi trădat, reflectând asupra incertitudinilor și vulnerabilității într-o relație. Versurile surprind un amestec de sentimente, de la fericire la anxietate.