Sunt Alexe Marius Andrei să vină mama să mă vadă
Cum o ard pe scenă uite-așa o ard pe stradă
Și familia mea, e din ce în ce mai mult lumea
Cei ce ascultați din parcări dând din cap pe Subcarpați
Băi și Bogdan îmi zice, ce bine-o dai pe flow
Păi sunt în stare de multe atunci când intru-n joc
Am încredere în mine nu mai am frică, vreau să ajung să trăiesc din muzică
Se poate în România o să ajung mai am un pic
Fiindcă sunt perseverent ca un algoritm
Îmbătat de energie misterioasă
Trimite […] pe la casa părintească
Ref x2
Abia sunt la început, promit;
E primul fel
Doar o să-l folosesc dac-am primit
Clar, n-am să-l las să-l irosesc în zadar
Abia sunt la început drept urmare
Poftă mare în continuare.
Abia sunt la început chiar dac-o dau de 10 ani
Mă gândeam în drum spre nord în gara la Pașcani
Cu capu pe geam gândul zboară
Îmi aduc aminte când credeam că eram la început, prima oară
Abia mă-nalț da deja lucrez la testament
Dar asta fiindcă îmi asum orice fel de sentiment
Vreau să dau mai departe pe cd sau pe-o carte
Cine știe frate, într-o carte de bucate
Poftă mare Vlade poftă mare în continuare
Hai vanează sound’ul ăsta cu ochii pe cântare
Și-o să încerc să nu mă repet să nu merg în cerc
Unii zic același lucru încerc să-i înțeleg
Sunt un soi de bboy la oboi la gunoi aruncat puțin dezacordat
Dac-asculți muzica mea te voi face bogat
Și pustiului îi place porcul uite din gunoi m-a ridicat
Urechi să ai doar pentru construcții din mortar
Pentru un murdar cu pete de alb ca un zidar
Și de unde a ieșit Subcarpați
Va așteaptă să iasă la lumină încă o gașcă de frați
Ref x2
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre începutul unui drum în muzică, despre perseverență și despre încrederea în sine. Artistul își exprimă dorința de a reuși și de a-și lăsa amprenta, chiar dacă mai are mult de învățat.