Mă numesc Alex, am 1.70,
22 de ani, crescut printre suflete reci
Fără soră sau frate, să-i chem la joacă
Fără mamă și tată să mă-nțeleagă
Copilărie moartă și nu-i ca mă plâng
Da’ într-un final ar trebui să știi cine sunt
Și nu mă ascund de cum am crescut
Pe drumuri de țară, mereu pe afară
O inimă goală și-un zâmbet ciudat
Încă nu știam pe-atunci cât mai am de îndurat
Pe la 14 am plecat, fără vreo teamă
Știind că urma să fie încă o palmă
Și-a fost una grea, încă o mai resimt
După atâția ani totuși, nu mi-am revenit
De la tot ce am trăit, de la tot ce am simțit,
De la tot ce am greșit și la câte am plătit
Tu chiar crezi că te mint când îți spun tot ce simt?
N-am de ce și oricum, nu câștig mai nimic
Nu îmi plâng de milă, pur și simplu îți spun
Că am motivele mele să fiu nebun
Distrus fizic de muncă în șantier
Apoi cel mai bun tovarăș a murit de cancer
Fiecare palmă părea să doară mai tare
Și orice urmă de culoare vedeam cum dispare
N-aveam forță să lupt, nu mai puteam nici să plâng
Nu puteam nici să ridic privirea din pământ
Alergând după lumină deși era prea departe
M-am băgat pentru un frate când nu avea dreptate
Și normal, consecințele au fost destul de grave
Când tot de la un frate mi-am luat un cuțit în spate
Cu mâinile curate a ieșit și a plecat
Iar eu cu răni în suflet și pe corp abia m-am ridicat
Îngeru’ meu pazitor
Plănuiam să-l omor
Când zăceam bătut de soartă întins pe jos în coridor
Nu știam nimic, voiam doar să dispar
Am luat geanta mai mult goală și am plecat iar
Fără bani, cunoștințe și nici experiență
M-am plimbat de nebun până am dat de demență
Cu greu am ajuns să mă pun pe picioare
Am învățat să nu spun nimănui ce mă mai doare
Cu timpul am continuat să scriu poezii
Și uite așa frățioare s-a născut sshinobi
Sensul versurilor
Piesa descrie o viață marcată de greutăți, trădări și pierderi. Naratorul își expune vulnerabilitatea și motivele din spatele stărilor sale emoționale, subliniind capacitatea de a supraviețui și de a se reinventa prin artă.