De-ar veni mai iute seara
Să mă întâlnesc cu badea
Că el vine din pădure
Și-o să-mi aducă alune,
Ca Mitruță, om mai rar,
Îi frumos și-i pădurar,
Poartă pană și baltag,
Lumea știe că mi-i drag.
Mi-l grăiește lumea rău
Pe săracul Mitru meu
Că se duce de cu seară
Să vâneze-o căprioară,
Căprioara-i cu catrință,
Hoțoman mai ești, Mitruță,
Și-am să-i zic când vine-ncoace:
– Catrincioara mea nu-ți place,
Bre, Mitruță, bre,
Catrincioara mea nu-ți place?.
Lelea Floarea din ogradă
Prefăcută mă întreabă:
– Ce aștepți aici sub deal?
Ori pe Mitru lui Haldan?
Tu-l aștepți cu alunele,
El ți-aduce minciunele,
Nu mai crede-n pădurari
Că-s așa de hoțomani!.
– Nu-l grăi rău pe Mitruț
Că doar știi că mi-i drăguț,
A fi Mitru mincinos,
Dar nu-l grăi că nu-i frumos,
Să știi, lele, de la mine,
Pădurarulu-i stă bine
Cu minciuna are spor
Că fără ea-i satul gol.
Sensul versurilor
Cântecul prezintă o fată care își apără iubitul pădurar, Mitruță, de bârfele satului. Ea recunoaște că el poate fi mincinos, dar îl iubește și apreciază farmecul său.