Mărioară de la munte,
Nu purta părul pe frunte
Că ți-au ieși vorbe multe.
Las’ să-mi iasă, că nu-mi pasă,
Că bădica-i dus de-acasă,
Inima de dor mi-e arsă.
Să-mi cosească fân cu rouă,
Rupe-i-s-ar coasa-n două
Să vie la alta nouă.
Să-mi cosească floricele,
Facă-și coasa bucățele
Să vie-n brațele mele.
Sensul versurilor
O tânără, Mărioara, își exprimă dorul față de iubitul plecat și își dorește ca acesta să se întoarcă la ea, renunțând la alte femei. Ea este dispusă să îl primească înapoi cu brațele deschise.