De urâtul cânepii
Stau în dosul grădinii
Și mă cert cu vecinii,
Eu sunt bună gospodină
La cânepă cât pricină.
Și-am văzut cânepa coaptă
Am picat în pat ca moartă,
Fugi, bărbate, și-o cosește
De boală mă lecuiește.
Și-o cosește cât mai sus
Să rămâie doar de-un fus,
Când îi gata de cosit
Ia și du-o la topit.
Măi bărbate, nu mă bate,
Că eu nu-s ca celelalte
Să torc cânepa în parte,
Câtă pot atâta torc,
Câtă nu o pun pe foc,
Eu la pânză n-am noroc.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o femeie care se plânge de munca grea cu cânepa și cere ajutorul soțului. Ea își afirmă individualitatea și incapacitatea de a toarce cânepa ca alte femei, preferând să ardă ce nu poate lucra.