Fă Mariță, un’ te duci
Numa-n fustă și-n papuci,
Așa sprintenă, ușoară,
Parc-ai fi o căprioară?
– Mă duc, bade, la izvor
S-aduc apă-ntr-un ulcior
Să mă spăl, să fiu măi, măi,
Și mai mândră la flăcăi!
– Fă Mariță, eu gândesc
Că nu-i rău să te-nsoțesc,
Până-n vale la izvor
Drumul îi cam lungușor.
– N-am nevoie, că de vale
Mă așteaptă badea-n cale
Și-a fi vai și-amar de tine
De te ții cumva de mine.
– Fă Mariță, badea-al tău
Lasă că l-am văzut eu,
Îi păcat ca să-l iubești
Tu cât de frumoasă ești!
– Ba nu-i, zău, niciun păcat
Că-i cel mai frumos din sat,
Eu pe badea nu l-aș da
Nici pe cinci ca dumneata.
– Fă Marița, ia taci, fă,
Nu te supăra așa,
Eu pe brațe te-aș ținea
Dac-ai fi nevasta mea!
– Dar mai puneți pofta-n cui,
Nici nu vreau s-aud ce spui,
Lasă-mă bădiță-n pace
Să iubesc pe cine-mi place!
De ce mi-ai ieșit în cale
Când mă duc la badea-n vale?
Geaba vii, geaba te duci,
Geaba-ți rupi niște papuci!
Sensul versurilor
Un tânăr încearcă să curteze o fată pe nume Marița, dar ea îl refuză, spunându-i că este deja îndrăgostită de altcineva. Dialogul este plin de replici jucăușe și refuzuri politicoase.