Aiudul, galera destinelor noastre,
Ne poartă pe-a timpului unde albastre
Spre-un ţărm neştiut, spre-un port neatins,
Spre-un far ce în noapte de mult stă aprins.
Ne frângem în grelele lanţuri, sub bice,
Sleiţi, unii trupul se zbat să-şi ridice;
Pe rând, tot mai multe zac ramele-n loc,
Galera-i o frunză-n al vântului joc.
Şi azi, ca şi ieri, mor pe nava cu vele
O ziuă cu soare, o noapte cu stele
Şi-asemeni bătrânilor zei din Olimp,
Ni-i viaţa un zbor peste spaţiu şi timp.
În suflet purtăm paradisele ninse,
Parfumul pierdut din grădinile stinse,
Iar gândul se frânge-n tăcerea de mort:
Câţi oare vedea-vom intrarea în port?.
Dar vie ni-i dragostea-n pieptul ce doare,
Credinţa ni-i cântec, ni-i rază de soare,
Când viforul soartei, când crivăţul crud
Ne murmură-ntr-una: Aiudul, Aiud.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața ca o călătorie dificilă, plină de suferință și lanțuri, dar păstrează vie speranța și credința ca surse de lumină. Chiar și în mijlocul greutăților, dragostea și credința oferă alinare și forță.