Stimyboy – A-ndurat Destul

E doar o simplă viață care-ți pune bețe-n roate
Până și părinții te mințeau spunând că orice se poate
Iar când prietena-ți spunea mereu că te iubește
Habar nu avea nici ea la cine se gândește
Friere, trezește-te și uită-te în jur puțin
Ia-ți un joint și îneacă-te într-un butoi cu vin
Că vremurile bune sigur nu mai vin
Iar persoana cea mai bună se numea rechin
El era cel ce-ți cerea mereu chiria
Iar poștașul era cel ce-ți futea zilnic soția
Banii care-i faceai se duceau la altu-n buzunar
Era copilul care nici nu te bagă-n seamă măcar
Îl trimite-ai la școală dar se oprea la bar
Și uite-așa îți dispărea o parte din salar
Rudele încearcă să uite de tine
Poate dacă nici nu existai le era mai bine
Și-așa în tine crește ura pentru ei
Dar crește și iubirea de a face lei
Doar ei sunt cei care te mai liniștesc
Dar până la urmă și ei se prăpădesc
Iar apoi îți pierzi pe veci toată speranța
Stai puțin pe gânduri și-ți continui viața
Fiecare faptă ce urmează te-ntristează
Și te-ascunde cu speranța de a nu vedea o rază
Te comporți ca un nebun într-o lume de nebuni
Mergi tot înainte dând mereu din pumni
Tot ce ai în cap începi să scoți pe gură
Dar cei de lângă tine iar te scuipă și te-njură
Nu mai înțelegi ce să faci în continuare
Te întorci cu spatele chiar dacă te doare
Și-ți continui drumul către răsărit
Încercând să uiți tot ce ai iubit
Familie, copii, prieteni de-o viață
De la toți ai luat o țeapă și te-au tras pe-o ață
Ce ai de făcut? Mergi tot înainte
Și-arată lumii că-i poți lăsa fără cuvinte

Sensul versurilor

Piesa descrie o viață plină de trădări și dezamăgiri, de la familie și prieteni, până la partenerul de viață. Protagonistul se simte copleșit de greutăți și încearcă să găsească o cale de a merge mai departe, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la tot ce a iubit.

Lasă un comentariu