Stimyboy – La Un Alt Nivel

Mai bag un vers ce vreau să îl ridic la cer
Înc-o strofă este tot ce v-a ofer
Înc-o piesă pe același ritm de rapp
Tot același bass ce v-a făcut să dați din cap
Așa că haideți în picioare, vreau să v-aud tare
Muzica să se audă până-aici din depărtare
Pentru toți borfașii care sunt acum cu mine
Vom rămâne neschimbați că așa e cel mai bine
Nu știu cine e cu mine, sau cine e-mpotriva
Dar știu că în țara asta pentru bani se face crimă
Așa a fost mereu și v-a fi în continuare
Pentru cei din cartier și cei din închisoare
Pentru cei ce cred și-acum în basme populare
Și pentru cei ce-așteaptă încă-un strop de soare
Toată lumea știe, banu-nvarte totul
E la fel de-adevărat precum apa stinge focul
Iar pe viitor vom vedea ce ne așteaptă
Vom urca și noi la acel nivel treaptă după treaptă
Așa că profită de fiecare-ocazie-n cartier
Dar ai grijă cum o faci să nu apară-n cazier
Ai grijă să rămâi pe propriile picioare
Chiar dacă e greu și știu că te doare
Am fost și eu acolo, am trecut și eu prin asta
Am depășit acel moment și cu asta basta
M-am trezit la realitate și-am văzut mult mai departe
Viitorul ce ne-așteaptă plin de vorbe fără fapte
Plin de aroganță și dispreț de la cei din Cotroceni
Pentru cei din școală și pentru liceeni
Pentru cei de tinerețe-a III-a peste care se pune pământ
Ține-ți minte, pentru toată lumea există un mormânt

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre realitățile vieții, greutățile din cartier și importanța banilor în societate. Artistul reflectă asupra viitorului și asupra faptului că, în cele din urmă, toți ajungem la final.

Lasă un comentariu