Avem speranța de a merge mai departe,
Avem tăria de-a răspunde pentru fapte,
Avem onoarea de-a trăi această viață,
Fără să ținem cont ce ne apare-n față.
Noi ne-am născut să știm de ce-avem șansa să murim,
Să aducem la realitate ceea ce dorim,
Orice dorință poate fi îndeplinită dacă-ți privirea dreaptă,
Așa că, frate, uită-te-n față că nu știi ce te așteaptă.
Poate mâine e mai bine sau poate e mai rău,
Dar nu contează decât ceea ce e-năuntrul tău,
Pentru că ce simți e mult mai prețios
Decât ceea ce ai, că poa’ să treacă fără rost.
Dacă o să crezi tot ceea ce-am spus,
Repetă-n continuare versurile de mai sus.
Avem speranța de a merge mai departe,
Avem tăria de-a răspunde pentru fapte,
Avem onoarea de-a trăi această viață,
Fără să ținem cont ce ne apare-n față.
Poți să crezi că viața asta este foarte grea,
Dar cu toții am trăit-o și-am trecut prin ea,
Am zâmbit mereu fără să ne gândim
La problemele ce-au trecut, dar mereu revin.
Am uitat de ele, le-am lăsat în spate,
Am lăsat în urmă tot ce mă desparte
De iubirea zilelor frumoase care
Chiar și-acum mă încălzesc când Soarele răsare.
Am uitat durerea ce mi-a rupt inima-n două
Și-am ajutat pe alții, nu m-am prefăcut că plouă.
Dacă vouă v-a convine, repetați îndată
Refrenul următor care mai apare-odată.
Avem speranța de a merge mai departe,
Avem tăria de-a răspunde pentru fapte,
Avem onoarea de-a trăi această viață,
Fără să ținem cont ce ne apare-n față.
Nu suntem simple ființe destinate să trăim
Cu gândul că niciodată n-o să ne mai revenim,
Noi avem tăria de-a striga în gura mare:
,,Trăiesc această viață și-mi place foarte tare!”
Și nu mi se pare că norocul s-a schimbat,
Deci nu e nevoie să mă fi întrebat:
,,Oare este bine? Oare este rău?
Oare ce se-ntâmplă și acum în capul tău?
Oare este-un vis ce-am lăsat mereu în spate?”
Deschide bine ochii, este realitate, frate!
Așa că du-te mai departe, nu privi-napoi,
De-acum răsare Soarele de după toate-acele ploi.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța speranței și a tăriei interioare pentru a depăși obstacolele vieții. Încurajează ascultătorul să trăiască prezentul cu bucurie și să privească spre viitor cu optimism, depășind durerile trecutului.