E moartea singură cu noaptea-n camera de zi
Cognac, cafea, țigări, foi cusute-n poezii
Nu e culoare
Decupează tinerețea din reviste și ziare
Coase visele de mobilă și covoare
Sună o sonerie… telefoane
Muzica e prea tare
O dă încet, și scrie…
El are 20 de ani și n-are stare
Își stinge lumea într-o noapte
Cu o boabă și-o țigară
Bea tărie până plânge
Își face cruce și se culcă
Bea cafea și bagă muncă
Până adorm oasele.
Închide rănile cu fum
Îneacă îngerul cu scrum
Toarnă alcool
Își coase buzele cu alte buze
Își cere scuze, și femeile adoră…
Că nu e patul pat dacă nu-s două perne șifonate
Și nu e somnul somn dacă nu-l prinde ziua-n altă parte
Un semn închis ca într-o carte
Și-a uitat pagina
Deschis și prins la aparate
Ascultă pulsul altcuiva
Închide ochii și respiră
Simte lumina tot mai slabă
Setea obscură, lumea înjură și se pierde în temperatură
Ridică inima din piept și se privește-n ea
Mai stinge niște cancer, mai soarbe o cafea
Trosnește niște degete, deschide un ziar
Și își citește horoscopul iar și iar
Când simte că nu-și minte destul timpul
Sugrumă clipa, înghite limba, își gustă frica
Merg încet, agită sticla
Despică spiritul în zimți ascuțite
Că e-n esența lui să își gonească îngerii în țipete
Deschide țipla, fierbe praful
Naște liniștea dinaintea furtunii
Tremură tare
Că fantezia fără tunete e ca o lume fără sunete și semafoare
Deschide toate ușile, face curent în sine
Farduri, măști, pastile, marfă, droguri și monștrii de bucătărie
… Și ce să fac, fac bine tot ce fac cu mine
Volum la maxim până doare!.
… Și ce să fac, fac bine tot ce fac cu mine
Volum la maxim până doare
Că mama n-a crescut încă un sclav pierdut de lanțuri
Tre’ să mă țin tare!
… Și ce să fac, fac bine tot ce fac cu mine
Volum la maxim până doare
Că mama n-a crescut încă un sclav pierdut de lanțuri
Tre’ să mă țin tare!
… Și ce să fac, fac bine tot ce fac cu mine
Volum la maxim până doare
Că mama n-a crescut încă un sclav pierdut de lanțuri
Tre’ să mă țin tare!
… Și ce să fac, fac bine tot ce fac cu mine
Volum la maxim până doare
Că mama n-a crescut încă un sclav pierdut de lanțuri
Tre’ să mă țin tare!
Tre’ să mă țin tare!
Tre’ să mă țin tare!
Tre’ să mă țin tare!
Tre’ să mă țin tare!
Tre’ să mă țin tare!
Tre’ să mă țin tare!
Tre’ să mă țin tare!.
E moartea singură cu noaptea-n camera de zi
Cognac, cafea, țigări, foi cusute-n poezii
Nu e culoare
Decupează tinerețea din reviste și ziare
Coase visele de mobilă și covoare
Sună o sonerie… telefoane
Muzica e prea tare
O dă încet, și scrie…
… Sevraj…
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta unei persoane cu dependența și alienarea. El se simte prins într-un ciclu autodistructiv, căutând alinare în vicii și substanțe, dar realizând că este un "sclav pierdut de lanțuri".