Pe-o alee cu aluni,
Pe-o alee cu aluni,
Într-un parc bătrân, decent
Alergam ca doi nebuni,
Spre un vis apus recent.
Eu, în ceva ani și, părul
Cu puțin din albul iernii,
Îmi doream să mușc din mărul
Interzis pe la vecernii.
Tu, o suplă bine-nfiptă
În la fel de vechi pământ,
Nu doreai să mori o sfântă
Dar nici nu-ți doreai un sfânt.
Așa că, întinși pe iarbă
Ascunși parcă-n ferit loc,
Am lăsat să se-nțeleagă,
Că n-avem lemne de foc.
Că ni-s ude toate cele,
De-ale vieții ploi mărunte
Și nici mai putem cu ele,
Să-ncercăm vrute, nevrute.
Doar un sărut mincinos
Îi trădează pe nebuni,
Ce se despart cam sfios,
Pe-o alee cu aluni.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație ajunsă la final, marcată de deziluzie și regrete. Doi oameni, odată plini de pasiune, se despart sfios, conștienți că nu mai pot reaprinde flacăra iubirii.