Căinţă şi Dorinţă.
Un bătrân, să-i spun Căinţă,
Cu-a lui negură pudrată,
Stă proptit de-a lui Dorinţă
Cam de mult imaculată.
Să se certe-ar vrea bătrânul
Şi-n acelaşi timp să-i facă
Babei, un ceva de genul
Ce-a fost ieri şi azi să-i placă.
…………….
– O dorinţă-aş mai avea,
Cu căinţă moşul cere
– Spune-mi, oare-aş mai putea
Cu tine să fac avere?.
Cum a fost certă tot timpul
Dorinţa, răspunde lent :
– Vreau acum, precum nisipul
Să te cern incandescent.
– Şi pe urmă aşa-ntr-o doară
Să mi te prefac în scrum,
Cum făceam odinioară
Când te întâlneam pe drum.
Pe acelaşi drum pe care,
Încercat-am să pornesc
Eu Dorinţa ta cea mare,
Tu Căinţa ce-o doresc.
…………….
Şi uite aşa îndrăgostit,
Bătrânul, numit Căinţă,
S-a trezit, din som, proptit
De-a lui veşnică Dorinţă.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația complexă dintre căință și dorință, personificate ca un bătrân și dorința sa eternă. Dialogul dintre ei dezvăluie un amestec de regret, nostalgie și o dorință persistentă de a retrăi trecutul, chiar și cu durerea asociată.