Așteptând ultimul tren spre fericirea p***i mele,
Am să fug de amintirile rele și de sechele.
Am să fac rău de dragul de-a nu face bine,
Știind că dacă fac lucruri rele o să mă simt bine.
Asta după ce-am să mut familia-n Ungaria,
Să mă-ntrebe ungurii: „De ce?” să le spun „DAIA!”.
O să f*t neîncetat să fac copii grămadă,
Să vă pun un roman la fiecare colț de stradă.
Nu mă crezi în stare? Nici o problemă, nu mă cred nici eu,
Dar ferește-te de ziua-n care-o să prind tupeu!
Că am o dorință arzătoare de-a vă lua prin surprindere,
Deci așteptați-mă cu toți până faceți întindere,
Pentru că pe unii dintre voi vă am la inimă,
Țin să iau pastilele prescrise-n cantitatea minimă,
Ca iubitor să fac atac de cord de gradul I,
Și chiar dacă n-am să mor, măcar a mai încercat unu.
Daia nu trăiesc după reguli sfinte, că-s letale,
Omul fiind cea mai periculoasă specie de animale.
Când ești bolnav și crezi că preoții au remediul,
Tratează-te după noile tehnici ale evului mediu.
Nu e garantat, dar totuși e posibil să-ți treacă,
Și dacă nu e plăcut, totuși e posibil să-ți placă.
Că atunci când mă apasă ceva, îți spun vers cu vers,
Și-n caz că tu gândești întors, îți spun versurile invers.
Vreau să știi că mi se rupe de ce faci, de ce zici, de ce vrei, mă-nțelegi sau măcar încerci să înțelegi?
Că mi se rupe de ce spui, ce faci, în orice fel, spune-mi dacă mă-nțelegi să ți-o pun altfel.
În caz că tu gândești întors, îți spun versurile invers,
Că atunci când mă apasă ceva, îți spun vers cu vers,
Și chiar dacă nu e plăcut, e posibil să-ți placă,
Dar nu e garantat, totuși riscă-te și-ncearcă.
Tratează-te după noile tehnici ale evului mediu,
Când ești bolnav și crezi că preoții au remediul,
Omul fiind cea mai periculoasă specie de animale,
Daia nu trăiesc după regulile sfinte, că sunt letale.
Și chiar dacă n-am să mor, măcar a mai încercat unu,
Când ca iubitor să fac atac de cord de gradul I,
Daia iau pastilele prescrise-n cantitatea minimă,
Pentru că pe unii dintre voi vă am la inimă.
Deci așteptați-mă cu toții până faceți întindere,
C-am o dorință arzătoare de-a vă lua prin surprindere.
Feriți-vă cu toții de ziua-n care-o să prind tupeu,
Ce nu mă credeți în stare? Nici o problemă, nu mă cred nici eu.
Să vă pun un roman la fiecare colț de stradă,
O să f*t neîncetat să fac copii grămadă,
Să mă-ntrebe ungurii: „De ce?” să le spun „DAIA!”.
Asta după ce-am să mut familia-n Ungaria,
Știind că dacă fac lucruri rele o să mă simt bine,
Am să fac rău de dragu de-a nu face bine,
Am să fug de amintirile rele și de sechele,
Așteptând ultimul tren spre fericirea p***i mele.
Vreau să știi că mi se rupe de ce faci, de ce zici, de ce vrei, mă-nțelegi sau măcar încerci să înțelegi?
Că mi se rupe de ce spui, ce faci, în orice fel, spune-mi dacă mă-nțelegi să ți-o pun altfel.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de revoltă și cinism față de viață și problemele ei. Artistul adoptă o atitudine de nepăsare și sfidare, sugerând că face lucruri rele pentru a se simți bine și că nu-i pasă de opiniile celorlalți.