Pe-altarul tău e rece-acum cenușa,
căci focul jertfei n-a mai fost aprins.
Ce vânt trântitu-ți-a pe suflet ușa?
Ce vânt te-a răscolit, te-a stins, te-a-nvins?.
Ce vânt a risipit către niciunde
Tămâia rugilor, cândva de foc?
Ce vânt de gheață astăzi te pătrunde
Și nu-i acorzi iubirii-n suflet loc?.
Unde-i vulcanul gata de-a erupe,
Având în crater lava clocotind?
Ce cataclism putut-a să-l astupe
Și focul să-l înăbuşe, răcind?.
Tu-ai cunoscut puterea rugăciunii
Și focul viu al sfintei închinări,
când părtășia aduna tăciunii
Dând flăcări vii de Duh, în revărsări.
Tu te-ai scăldat în valuri de iubire
Și-n jurul tău lumină-ai răspândit;
Primind din Adevăr călăuzire
Și tu, la rându-ți, ai călăuzit.
Acuma pribegești pe căi străine
Și nu-ți dai seama că-ai fost înșelat;
Țelul ţi-e cioburi, viața ți-e ruine,
căci adversarul te-a îngenuncheat.
Adună-ți gândurile-mprăștiate,
Privește-ți urmele în vale, jos,
Și dezbrăcându-ți hainele-ntinate
Îmbracă-te-n iubire, în Cristos.
Revino printre-ai tăi, unde ţi-e locul,
Întoarce-te la dragostea dintâi,
Aprinde iarăși pentru jertfă focul
Și-ai să auzi: Bine-ai venit, rămâi!
Sensul versurilor
Piesa este un apel la pocăință și reîntoarcere la credință. Vorbește despre o persoană care s-a îndepărtat de valorile spirituale și o îndeamnă să își regăsească drumul, să se întoarcă la dragostea dintâi și să reaprindă flacăra credinței.