Învolburată clocotește marea
Și bezna nopții te-a cuprins în larg,
Ești rătăcitul ce scrutează zarea
Urcând, plin de speranță, pe catarg.
În fața ta apare, parcă vie,
Lumina limpede a unui far,
Lumină care cheamă și îmbie
Și te așteaptă, parcă, la hotar.
Însă acel ce seamănă-ndoială,
Cu trucuri vechi, te-mpiedică să vezi:
„Nu-i nici un far în noaptea ca de smoală,
E doar iluzie. Cum poți să crezi?”.
„Viața ta e lupta de pe mare” –
Îți va mai spune el cu glas șoptit –
„Nu-i nici un țărm, nu e nici o chemare,
Decât chemarea-n lut de la sfârșit.”.
Nu-l asculta și nu-i da importanță,
Faru-i Cristos, nu-i vis, este real,
Alungă ucigașul de speranță
Și-ndreaptă, hotărât, barca spre mal.
Lumina Farului e tot mai vie,
Mai ia cu tine și alți rătăciți;
Privind spre Far, mergând spre veșnicie,
Intrați în portul celor mântuiți.
Sensul versurilor
Piesa descrie călătoria omului prin viață, adesea întunecată și plină de îndoieli. Cristos este prezentat ca un far călăuzitor, oferind speranță și direcție către mântuire, încurajând ascultătorul să ignore îndoielile și să se îndrepte spre credință.