Adă-l, dorule, de mână
Pe badea pe vreme bună,
Adă-l, dorule, de mână
Și mi-l lasă la fântână.
Să vie să beie apă
De dorul meu să nu-i treacă,
Să-i vină dorul de mine
Să nu poată dormi bine.
Cine n-are dor și jele
I le dau eu pe-ale mele
Să plângă lângă-o fântână
Numai cu dor să rămână,
Să vadă cât îi de greu
Când la inimă-i dor greu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul intens și suferința cauzată de absența persoanei iubite. Vorbitoarea dorește ca și celălalt să simtă dorul și greutatea despărțirii, oferindu-se să împărtășească sentimentele sale cu cei care nu le cunosc.