Un părinte la prunci spune:
– Ce-am trudit eu cui rămâne?!
Până v-am crescut pe voi
M-or bătut vânturi și ploi,
Și necazuri, și nevoi,
Copilașii mei!.
Cât trudește-o mamă-n lume
Și tot singură rămâne.
– Țucu-ți mâinile, măicuță,
Mâini care m-or legănat,
Țucu-ți, mamă, ochii dragi,
Mult ai lăcrimat.
Țucu-ți, mamă, ochii dragi,
Nu plânge, n-ai ce să faci,
Așa-i dat, mamă, pe lume
Crești copii și când sunt mari
Se duc, mamă, de la tine,
O, măicuța mea!.
Mamă bătrână și slabă
Nu-i cine să-i deie apă,
Că m-am dus, m-am ‘străinat,
Pe la casă n-am mai dat,
Ai rămas singură-n sat,
O, măicuța mea!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unui părinte (sau copil) pentru neglijența față de mamă la bătrânețe. Evidențiază sacrificiile mamei și singurătatea ei odată ce copiii pleacă de acasă.